ANM: Avertizări meteo de ploi și vijelii în aproape toată țara. Care sunt zonele vizate

ANM: Avertizări meteo de ploi și vijelii în aproape toată țara. Care sunt zonele vizate
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 28/05/2022, 13:59

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări, una tip cod galben și una de tip cod portocaliu, ce vizează aproape întreg teritoriul țării.

Astfel, meteorologii au emis o avertizare de tip cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, valabilă în intervalul 28 mai ora 12:00 – 30 mai, ora 10:00, pentru județele Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, precum și pentru zone din județele Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin.

Astfel, în Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50…90 l/mp.

Vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii (viteze de 75…90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.

ANM: Cod galben în aproape toată țara

În aproape tot restul țării este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea este valabilă în intervalul 28 mai ora 12:00 – 30 mai, ora 10:00.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice și centrale, iar duminică (29 mai) local și în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Sursa foto: ANM
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor